175
        vizite

        Simona Halep, dupa infrangere:”Asta e tenisul! Joc cu placere, merg mai departe, sa vad cat de buna pot fi!”

        In sferturile de finala de la Australian Open, Simona Halep a pierdut in fata Ekaterinei Makarova, in doua seturi, cu scorul de 6-4, 6-0. Aceasta a explicat acest esec surprinzator prin faptul ca a fost putin stresata inainte de start, iar ziua partidei nu a fost una dintre zilele sale bune.

        ”M-am antrenat foarte bine dimineață, dar probabil că am fost un pic prea stresată înaintea startului meciului. Nu a fost ziua mea bună. Am avut o zi proastă. Dar ea a jucat foarte bine și totul i-a intrat. A meritat să câștige. Sunt foarte tristă dar nu am putut să îmi fac jocul meu. Dar ăsta e tenisul și trebuie să mă uit înainte, spre următorul turneu”, a declarat Simona Halep in conferinta de presa sustinuta in urma infrangerii.

        Aceasta recunoaste ca nu intelege ce s-a intamplat cu ea. Simona spune ca nu a simtit jocul, mingea, inca de la inceput, abordand o strategie diferita pentru a se redresa, insa fara vreun succes.

        ”Nu a fost o presiune, dar am fost un pic stresată. Nu știu de ce. Am avut experiență de anul trecut cu sfertul de finală și nu ar fi trebuit să simt presiune. Dar nu am simțit jocul, mingea. A fost o zi foarte proastă pentru mine. Am simțit de la începutul meciului că jocul meu nu merge bine, așa că am încercat să schimb ceva în jocul meu, dar nu am reușit foarte bine. În momentele importante ea a jucat foarte bine. A avut câteva mingi foarte norocoase, care au căzut pe tușă. Ale mele au fost afară. Așa că nu a fost prea bine. Dar sunt totuși bucuroasă cu ce am realizat la acest turneu. Uneori se întâmplă să simți că nu ești într-o formă bună să joci, nu îți simți jocul foarte bine. Dar e normal, cred. Sunt multe meciuri, uneori e normal să te simți astfel”, a mai spus romanca.

        Ea povesteste ca a simtit stresul inca de la inceputul partidei si chiar daca are experienta in astfel de momente, acum nu a putut manageria situatia.

        ”Când a început meciul, am simțit că sunt stresată, probabil mental. Am simțit asta doar în timpul meciului. Nu înainte, nu ieri, doar azi. Am experiență, am experiența sferturile de finală în turneele de Grand Slam. Dar uneori nu pot manageria situația. Am încercat. Am făcut tot ce am putut în acest meci. Dar, mental probabil că nu am luptat foarte bine în timpul punctelor. Mi-am pierdut concentrarea de a câștiga puncte, de a câștiga meciul. Așa că nu am mai crezut deloc în setul doi, de aceea am pierdut cu 6-0”.

        Halep si-a laudat adversara si a felicitat-o pentru victorie, in spiritul unui sportiv corect.

        ”Mă așteptam ca Makarova să lovească mingea mai tare. Dar ea a jucat un tenis foarte elegant azi. A deschis foarte bine unghiurile. Așa că a fost un meci diferit. A jucat foarte bine. A servit foarte bine”, a marturisit Halep.

        Jucatoarea de tenis este increzatoare in ceea ce priveste restul sezonului si doreste sa fie relaxata pe teren.

        ”Anul trecut a fost unul foarte bun pentru mine. Acum am început anul foarte bine. Am câștigat un titlu, iar aici am făcut câteva meciuri bune. Am fost încrezătoare că acest an va fi mai bun decât celălalt. Încerc să îmi îmbunătățesc mai mult jocul, în mintea mea. Cred că sunt pe drumul cel bun pentru a ajunge sus. Dar e greu. Fiecare meci e dificil la acest nivel. Fiecare adversară vrea să mă învingă pentru că sunt în top. Știu acest lucru din trecut. Am aceeași mentalitate. Eu vreau să joc cu plăcere și să fiu relaxată pe teren deoarece nu vrea să simt presiune. Nu vreau să fiu foarte stresată pe teren deoarece e vorba tenis, fiecare meci e diferit, fiecare zi e diferită. Trebuie să mergem mai departe, să muncim în continuare, să vedem cât de buni putem fi.”, a declarat Simona.

        2017-09-20 8:49 AM Comentarii 0 Vizitator sa vad cat de buna pot fi!”, merg mai departe, dupa infrangere:”Asta e tenisul! Jo, Simona Halep

        Autentificare
        Reclama
        Recomandam
        Site-ul nostru este adaptat pentru browser-ul Google Chrome şi Mozilla Firefox


        Descarcă Mozilla

        Descarcă Chrome
        În alte browsere, site-ul nostru, probabil nu va fi afişat corect!
        Statistici

        Utilizatori conectati?
        Parerile voastre
          2015-01-18
          2015-01-07
          2015-01-06
          2015-01-05